În perioada interbelică, adepții curentului neoliberal din România considerau că lipsa unei industrii dezvoltate conduce la consecințe negative în relațiile comerciale cu alte țări, deoarece se ajunge la importul de produse scumpe cu un grad ridicat de prelucrare și la exportul de produse ieftine cu un grad scăzut de prelucrare, materie primă mai mult.

Prin urmare, aceștia considerau industrializarea ca fiind singura cale sigură de dezvoltare economică, necesară pentru a reduce decalajul dintre țara noastră și țările dezvoltate ale Europei de Vest. Reprezentanții acestui curent liberal includeau nume precum Vintilă Brătianu, Ion Gheorghe Duca, Mihail Manoilescu, Mitiță Constantinescu, Gheorghe Tașcă, Ștefan Zeletin, Victor Slăvescu și alții.

În mai 1905, Vintilă I.C. Brătianu, om politic, dar mai ales economist, a publicat un articol intitulat "Prin noi înșine" în ziarul "Voința Națională". În acest articol, Brătianu a exprimat convingerea că dezvoltarea României poate fi realizată doar prin eforturi proprii și a cerut ca “elementul străin să nu primească decât strictul necesar”. Politica "prin noi înșine" urmărea să dezvolte industria ca ramură modernă a economiei. Programul economic liberal a pledat pentru ca interesele generale ale României să fie prioritare în fața intereselor industriașilor și băncilor străine.

Conceptul de "prin noi înșine" a fost aplicat atât în politica economică, cât și în ideea generală de dezvoltare a societății românești. Această abordare a implicat adaptarea conceptelor democratice occidentale la specificul și nevoile spațiului românesc.

Vintilă Brătianu a contribuit la elaborarea legislației economice în timpul guvernării liberale din 1922-1926, când a îndeplinit funcția de ministru de Finanțe. El a introdus legea minelor, legea energiei și legea apelor, prin care primeau autorizație de înființare numai societățile cu cel puțin 60% capital românesc și cu o majoritate a cetățenilor români în Consiliul de Administrație.

Nici în acele vremuri nu eram scutiți de presiunile externe, astfel că s-a ajuns chiar la amenințări din partea S.U.A., Marii Britanii și a Franței că vor rupe relațiile diplomatice cu România, dacă nu va fi modificată legea minelor, fiind amenințată direct prezența marilor trusturi petroliere. În fața presiunilor capitalului străin, Guvernul liberal a fost nevoit să modifice legea minelor în decembrie 1925, reducând ponderea capitalului românesc la 50,1%.

Sub conducerea lui Vintilă Brătianu, au fost implementate legile pentru organizarea și funcționarea mai multor societăți, printre care Societatea "Uzinele de Fier și Domeniile Reșița" (U.D.R.), Societatea de Credit Industrial și Uzinele Metalurgice Copșa Mică-Cugir și Industria Aeronautică Română-Brașov, care au ajuns să fie unele dintre cele mai mari și mai eficiente întreprinderi industriale din Europa în acea perioadă.

În plus, Vintilă Brătianu a implementat un tarif vamal cu caracter protecționist, cu scopul de a proteja industria națională de concurența produselor străine. Aceste acțiuni au contribuit la dezvoltarea și modernizarea industriei naționale.

Neoliberalii promovau dezvoltarea puternică a industriei pentru a satisface nevoile pieței interne și pentru a proteja capitalul autohton de competiția străină. Nu erau împotriva capitalului străin, dar voiau să limiteze pătrunderea acestuia ca să permită acumularea de capital autohton, ca într-un final să se poată ajunge la poziții de concurență în condiții de forțe egale.