Am revenit cu subiectul deşertificării sudului Olteniei, mai ales sudul judeţului Dolj.
Cum am spus şi în postarea anterioară, nisipurile nu sunt exclusiv antropice, efect al activităţilor umane. Acestea datează de milenii, fiind aduse de Dunăre şi afluenţii săi. Omul, prin defrişări şi practicarea agriculturii intensive, doar a accelerat un proces prezent în zonă în mod natural.
Acum, ce este de făcut? Am spus în postarea trecută cum regimul comunist, cu specialişti britanici, utilaje americane şi un împrumut de aproximativ 2 miliarde de dolari, luat de la Banca Mondială, a realizat unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de sistematizare din agricultura României şi poate chiar a Europei. Poate doar olandezii, care au construit mii de kilometri de diguri pentru a lupta cu indundaţiile şi au recuperat de sub apele mării 18% din suprafaţa totală a ţării, să poată rivaliza cu ceea ce s-a construit în Oltenia în anii 70.
Zecile, sutele de kilometri de canale de irigaţii care s-au construit în Oltenia, precum şi sutele de staţii de pompare şi staţii de punere sub presiune au fost vandalizate şi lăsate în paragină în ultimii 30 de ani.
Ca să refaci astăzi, ceea ce s-a construit în anii 70 cu 2 miliarde de dolari, probabil că ţi-ar trebui vreo 12 miliarde de euro. Poate mai puţin dacă ne gândim că tehnologia a mai avansat.
La modul realist, niciun un guvern nu va mai investi astăzi sumele acestea de bani, mai ales că agricultura nu se mai face în sistem centralizat. Însă, norocul face că deşi s-a distrus enorm din sistemele de irigaţii construite în perioada comunistă, încă mai avem canalele şi staţiile de pompare principale.
Să luăm staţia de pompare L1, de la Dăbuleni. Pompează apă din Dunăre, adusă până la staţia de pompare prin cădere gravitaţională, pe un canal special construit. Are 8 pompe, dintre care 2 sunt stricate, 2 sunt în revizie şi doar 4 operative.
Am discutat cu specialiştii care lucrează la staţia L1 şi mi-au spus că 95% din costul apei îl reprezintă energia. Tot aceşti specialişti mi-au spus că o pompă consumă 8MW/oră. Sincer, mi s-a părut exagerat consumul, dar pompele fiind vechi, am zis să nu îi contrazic eu pe oamenii care lucrează acolo de zeci de ani.
Acum, care ar putea fi soluţia? Ideea nu îmi aparţine. Este ideea colegului meu Ion Groza, preşedintele Forța Dreptei - DOLJ. Eu doar am făcut calculul şi vă spun că mi se pare rezonabil, chiar ieftin, faţă de ce ar însemna refacerea întregului sistem de irigaţii la ceea ce a fost odată.
UN PARC FOTOVOLTAIC CARE SĂ ALIMENTEZE CU ENERGIE SOLARĂ STAŢIA DE POMPARE L1
Iată calculele:
• Necesarul total de energie, conform spuselor angajaţilor de la staţia de pompare, este de 64 MW.
• 1 panou fotovoltaic are un randament mediu de 0,4 KW. Pentru a obţine 64 de MW avem nevoie de 160.000 de panouri fotovoltaice.
• Într-un parc fotovoltaic, suprafaţa de instalare este cam de 1,7 hectare/MW. Suprafaţa totală necesară pentru un parc care să alimenteze staţia ar fi de 108,8 hectare.
• 108,8 hectare pare mult, dar UAT-ul Dăbuleni are suficient teren, plin de nisip şi neirigat, pe care îl poate ceda pentru acest parc fotovoltaic. Dacă reducem suprafaţa la un pătrat, nici nu ni se mai pare cine ştie ce. Întreg parcul fotovoltaic ar încăpea într-un pătrat cu latura de 1043 de metri.
• Costurile. În România, valoarea medie de instalare a unui parc fotovoltaic este de aproximativ 600.000 de euro/MW. Pentru un parc cu puterea de 64 de MW, am avea nevoie de 38,4 milioane de euro.
Eu nu sunt specialist în fotovoltaice. Poate calculele mele nu sunt perfecte. Poate investiţia necesară nu este de 38,4 milioane de euro. Poate sunt necesare 50 de milioane de euro. Dar gândiţi-vă cât de puţin înseamnă 50 de milioane de euro faţă de câte miliarde ar fi necesare astăzi pentru a reface tot sistemul la starea iniţială din anul 1979.
Ca să reduci costurile cu refacerea canalelor, renunţi la beton şi le izolezi doar cu membrană geotextilă și folie de polietilenă. Rapid şi ieftin, cât să reţină apa în canale.
Dacă ai apă continuu în canale, nu mai sunt necesare stațiile de punere sub presiune, fermierii vor folosii pompele proprii pentru a trage apă din canale și a iriga.
Soluţii există continuu, trebuie doar voinţă, oameni cărora să le pese şi care să vrea să facă ceva.






