Ce ruşinos se ȋncheie anul pentru Educaţie. După ce am văzut cum doi miniştri au minţit că odată cu noile legi ale Educaţiei salariul minim pentru profesori va fi egal cu salariul mediu brut pe economie, acum vedem cum o structură fără personalitate juridică, care pretinde că apără interesele elevilor din România, ȋncearcă să scape de concurenţă!
Consiliul Național al Elevilor, la 34 de ani de la revoluţie, face nişte propuneri pentru modificarea Statului Elevului ce par rupte din manualul Uniunii Tineretului Comunist. Micii utecişti, deloc politizaţi şi 100% independenţi, vor să introducă ȋn Statutul Elevului criterii noi privind reprezentativitatea asociaţiilor de elevi. Cel mai mizerabil este acesta: “Art. 38. d) au filiale la nivel județean în cel puțin jumătate plus unu din numărul total de unități de învățământ preuniversitar din județul respectiv.”
Haideţi să vă explic ce ar ȋnsemna ȋn fapt prevederea de mai sus. Ca exemplu, ȋn judeţul Iaşi avem aproximativ 400 de şcoli şi licee. Ca o asociaţie de elevi din Iaşi să fie considerată reprezentativă, trebuie să aibă filiale ȋn aproximativ 200 de şcoli şi licee. Fiecare filială trebuie să aibă minim 5 membri, trebuie ca elevii, reprezentanţi ai asociaţiei, să meargă la Judecătorie să ȋnregistreze fiecare filială nou constituită, cu cont bancar propriu fiecărei filiale şi contabilitate proprie.
Condiţiile sunt imposibil de ȋndeplinit. Nu cred că există ONG ȋn România care să ȋndeplinească asemenea condiţii, darămite o organizaţie de elevi. Şi ştiţi ce este culmea? Faptul că nici măcar acest Consiliu Naţional al Elevilor, care face propunerea, nu le ȋndeplineşte pentru că nici nu are personalitate juridică.
Ştiu că pare că mă răţoiesc la nişte copii, dar vă asigur că nu este deloc aşa. De fapt, acest pas făcut de CNE este doar o continuare a pasului făcut de Ligia Deca ȋn noua Lege a Învăţâmântului Preuniversitar. Faţă de legea anterioară a introdus discret această modificare la Art. 105 (5): “Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanților beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Național al Elevilor și a altor asociații reprezentative la NIVEL NAȚIONAL ale elevilor.”
La dezbaterea Legilor Educaţiei am avut un amendament pentru eliminarea acelei formulări “REPREZENTATIVE LA NIVEL NAȚIONAL” şi păstrarea formei anterioare “REPREZENTATIVE”. Reprezentative sunt acele asociaţii care prezintă interes pentru dezvoltarea Educaţiei, au gândire critică, ridică probleme şi propun soluţii.
Am colaborat de-a lungul timpului cu asociaţii de elevi, le-am preluat şi le-am susţinut iniţiative legislative, amendamente, i-am ascultat susţinându-şi cauza ȋn Comisiile de Învăţământ din Senat şi Camera Deputaţilor. Am organizat dezbateri unde am cunoscut tineri sclipitori din aceste asociaţii şi mi-aş dori să apară mai mulţi ca ei, nu să ȋi ȋmpuţinăm.
Sunt asociaţii de elevii care au făcut plângeri penale unor primari abuzivi, unor preşedinţi de Consilii Judeţene care nu plăteau bursele, nu asigurau transportul elevilor şi au câştigat ȋn instanţă. Sunt asociaţii care au chemat ȋn instanţă chiar şi Ministerul. Înţeleg că sunt incomode aceste asociaţii, dar nu poţi să spui că nu sunt reprezentative dacă nu ȋndeplinesc nişte condiţii absurde şi imposibile.
