În urmă cu 33 de ani a trecut pe lângă noi unul dintre cele mai favorabile momente pentru reunirea cu #Basarabia.
Pe 6 mai 1990, ȋntre orele 13:00 şi 19:00, graniţele României şi ale Republicii Moldova au putut fi traversate fără paşaport şi viză pentru prima dată de la separaţia brutală impusă de ruşi ȋn urmă cu 50 de ani. Evenimentul a rămas cunoscut ȋn istorie ca “Podul de flori”.
Peste un milion şi două sute de mii de români, de pe ambele maluri ale râului Prut, au traversat graniţa, ȋn ambele direcţii, prin opt puncte de trecere a frontierei lungi de 700 de kilometri.
Cuprinşi de entuziasmul fantastic al acelor vremuri, mii de oameni au aruncat flori ȋn râu, unii au traversat Prutul ȋnot, iar alte câteva mii au dansat hore pe mal şi chiar ȋn apă.
Vreme de 6 ore, s-a visat şi s-a trăit din nou ca o singură naţiune.
Din păcate, o oportunitate istorică a fost ratată din cauză că, ȋn România, conducerea ţării rămăsese tot ȋn mâinile unor foşti comunişti rusofili, vopsiţi peste noapte ȋn social democraţi.
Trădătorul Ion Iliescu nu a făcut nici cel mai mic gest pentru a folosi toată acea emoţie, acele sentimente de renaştere naţională, acel entuziasm care ar fi putut muta din loc şi munţii, nu doar graniţele.
Astăzi, ar fi bine să învățăm câte ceva din greșelile şi trădările trecutului și să ne promitem că nu vom mai renunţa atât de uşor la aspiraţiile noastre de a reuni naţiunea ȋn graniţele aceleiaşi ţări.
Astăzi, poate nu mai avem același entuziasm ca ȋn 1990 şi 1991, dar contextul ar putea să favorizeze din nou reunirea. Important este ca atunci când va veni momentul potrivit să nu mai ne uităm ȋn gura unor trădători sau a unor lupi ȋmbrăcaţi ȋn haine de oaie.
#SePoate
