Forța Dreptei ȋmplineşte astăzi 1 an de la ȋnfiinţare.
Forța Dreptei ȋmplineşte astăzi 1 an de la ȋnfiinţare.

Forța Dreptei ȋmplineşte astăzi 1 an de la ȋnfiinţare. 


Nu am niciun regret. Sunt convins că am luat decizia corectă şi dacă aş putea să dau timpul ȋnapoi de o sută de ori, la fel aş face.

Eram de 13 ani ȋn PNL, când am decis că nu am pentru ce să mai rămân acolo. Alţi colegi au plecat după 20 de ani de PNL şi unii chiar după 32 de ani de politică continuă ȋn acelaşi partid. Nu pot să spun că nu ne-a marcat profund decizia de a pleca, însă sunt convins că a fost decizia corectă.

Am plecat mâhniţi de ceea ce ajunsese marele Partid Naţional Liberal, deturnat pe drumul decadenţei politice de o mână de neaveniţi care nu au nimic ȋn comun cu liberalismul şi democraţia reprezentativă. Au agăţat PNL la cingătoarea urmaşilor Partidului Comunist, al celor care au desfiinţat PNL laolaltă cu celelalte partide istorice.

Oamenii de bună credinţă, cei care ne-au dat ȋncrederea şi votul, aveau nevoie să vadă prin fapte că nu suntem toţi la fel. Şi am ȋncercat să demonstrăm asta prin tot ceea ce facem şi am făcut.  

Am plecat dintr-un partid aflat la guvernare, conectat la resurse publice imense, cu subvenţie publică de 1,5 milioane de euro pe lună şi multe alte beneficii. Ne-am dus ȋn opoziţie, fără subvenţie, fără sedii de partid, prigoniţi şi daţi afară din toate structurile parlamentare, blocaţi ȋn orice iniţiativă politică şi supuşi unei blocade draconice ȋn mass-media. 

Unul dintre colegii mei, Adrian Oros, cofondator al Forţei Dreptei, era chiar ministru ȋn funcţie ȋn Guvernul Cȋţu la momentul la care au decis că vor face alianţa cu #PSD. A demisionat şi a plecat fără să clipească. Onoarea sa de profesor, de medic respectat, de om politic cu ştate vechi ȋn Partidul Naţional Țărănesc şi ȋn Partidul Naţional Liberal, nu ȋi permitea să se compromită ȋn asemenea hal de dragul unei funcţii ministeriale efemere. 


A fost un an greu? Da, extraordinar de greu. 

În primul rând din cauza trădării electoratului de dreapta săvârşită de către preşedintele Klaus Iohannis şi cei care conduc astăzi #PNL. Acea trădare a scârbit şi dezangajat enorm electoratul de dreapta care este format din oameni cu un nivel mai ridicat de educaţie, mai bine informaţi, oameni nedependenţi, care stau pe picioarele lor şi pentru care cuvântul dat ȋnseamnă un angajament ferm, nu doar o lozincă de campanie. 

Deşi nu noi am fost cei care i-au dezamăgit, am văzut pe cont propriu cât de greu este să redăm ȋncrederea acestor oameni care s-au simţit minţiţi, furaţi şi folosiţi. Am ȋntâlnit oameni care mi-au spus că pentru prima dată ȋn 30 de ani simt că votul lor chiar nu contează. Mi-au spus că la primul #USL măcar li s-a spus dinainte care este strategia politică şi ca se va merge in alegeri alaturi de PSD, dar acum, la USL 2, a fost un furt pe faţă, furt ȋn cel mai ordinar mod posibil. Li s-a spus una ȋn campanie şi pe urmă votul le-a fost furat şi dus ȋn sens opus. 


Avem motive să privim cu ȋncredere ȋn viitor? Da, pentru că alternativa nici măcar nu ar trebui să existe ȋn mintea noastră.

Alternativa ȋnseamnă să lăsăm decadenţa politică să câştige, să demonstreze că nu există consecinţe politice pentru trădare, pentru minciună și pentru furt. 

Proiectul politic Forţa Dreptei este obligat să reuşească, este obligat să arate că se poate face politică şi fără bani şi fără guvernare, fără primari, dar cu coloana dreaptă şi fruntea sus. 


Forţa Dreptei este obligată să arate tuturor că nu suntem şi nu vor fi niciodată toţi la fel. Că ȋntotdeauna va exista cineva care merită ȋncrederea şi care merită votat şi că răul nu va ȋnvinge decât atunci când oamenii de bună credinţă nu vor mai lupta.

Avem peste 12.000 de membri şi peste 500 de organizaţii. Vă spun sincer că mă aşteptam la cel puţin dublu la un an de la ȋnfiinţare, ȋnsă este o bază de pornire bună. Avem oameni oneşti, de bună credinţă, care nu au venit alături de noi la ȋmpărţeală pentru că nu avem absolut nimic de ȋmpărţit. Au venit pentru crez, pentru continuitatea doctrinei “Prin noi ȋnşine”, pentru continuitatea principiilor liberal conservatoare şi pentru a da o palmă trădătorilor care cred că pot scăpa basma curată ȋn 2024. 


Vă spun de acum, #PSD şi #PNL mizează pe cea mai scăzută prezenţă la vot din istorie ȋn 2024. Îşi doresc să rămâneţi acasă şi să credeţi că nu aveţi cu cine sau că votul dumneavoastră nu contează. 

PSD şi PNL mizează pe faptul că la o prezenţă scăzută vor scoate un scor bun mobilizându-i pe toţi dependenţii de partid, care, ȋntr-adevăr, nu sunt puţini. Vorbim de sute de mii de oameni plantaţi ȋn tot felul de structuri ale statului.


Noi, Forţa Dreptei, mizăm pe conduită, pe consecvenţă şi pe unificarea polului de dreapta. Împreună cu #PMP şi #USR, ȋn 2024, putem să administrăm o lecţie de neuitat monstruoasei coaliţii, despre care să se ȋnveţe ȋn manualele de ştiinţă politică, cu următoarele titluri: “Masele nu mai au memoria scurtă”, “Memoria electoratului nu mai e trecătoare”, “Trădarea electoratului te urmăreşte şi se plăteşte”, “Trădarea ȋşi găseşte ȋn cele din urmă preţul”. 

#ForţaDreptei     #PeDrumulCorect     #SePoate