Nicolae Ionel Ciucă, 800 de elevi ai Colegiului Pedagogic “Vasile Lupu” din Iaşi au fost trimişi ȋn pribegie peste noapte pentru că, deodată, şi tu şi Mihai Chirica, aţi descoperit că ȋnvăţau ȋntr-o clădire cu risc seismic major. Nu vă este ruşine deloc?
Nicolae Ciucă, anul trecut, pe 25 octombrie, ai ȋmpărţit pomeni de 726 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru primăriile #PSD şi #PNL.
Nicolae Ciucă, anul trecut, pe 13 decembrie, am depus un amendament la Legea bugetului prin care am cerut 55 de milioane de lei din acelaşi Fond de rezervă bugetară, PUŞCULIȚA TA. Pe 14 decembrie toţi pesediştii şi peneliştii aţi votat ȋmpotrivă şi mi-aţi respins amendamentul.
Nicolae Ciucă, anul trecut, pe 19 decembrie, la doar 5 zile distanţă de la refuzul de a aloca bani, de urgenţă, pentru cea mai veche Şcoală Pedagogică din ţară, ai mai ȋmpărţit o rundă de pomeni din Fondul de rezervă bugetară. Ai făcut praf 924 de milioane de lei ȋntr-o clipă, tot pentru primăriile #PSD şi #PNL.
Mihai Chirica, nu ţi-e ruşine? După ce ai ignorat peste 10 ani situaţia Colegiului, după ce ţi-au trimis profesorii, elevii şi părinţii nenumărate petiţii, după ce ai vrut să le iei “Casa Directorului” ca să i-o dai lui Tudorel Toader să facă şcoală privată ȋn ea, te-ai trezit acum că este un pericol pentru elevii şi profesorii de acolo?
Mihai Chirica, ai uitat când ȋmi spuneai că tu nu vei renova acea şcoală pentru că peste 80% din elevii şcolarizaţi sunt din afara municipiului? Ai uitat când mi-ai spus să ȋţi aduc bani de la Guvern dacă vreau să fie renovată? Acum ai “propus o rectificare bugetară” cu o sumă “teoretică, de 100.000 RON” ca să dai “drumul la licitaţii”? Păi ce să faci, Mihai Chirica, cu 20.000 de euro, dacă eu am cerut din Fondul de rezervă bugetară 55 de milioane de lei pentru acest Colegiu?
Nicolae Ciucă şi Mihai Chirica, aţi ştiut tot timpul care este situaţia şi nu aţi făcut nimic. Acum vă bateţi joc de nişte copii şi de profesorii lor.
Aţi pus pe drumuri sute de copii şi i-aţi ȋmpărţit intempestiv la alte trei şcoli, la Colegiul Agricol, la Seminarul Teologic şi la Liceul Sportiv. I-aţi obligat să ȋnveţe până seara târziu, după ce termină cursurile elevii acelor licee.
Nicolae Ciucă, alocă bani din Fondul de rezervă bugetară, ȋn care ţi-ai dosit miliarde de lei. Pune-l pe colegul tău de partid Mihai Chirica să amenajeze rapid o şcoală modulară temporară ȋn campusul Colegiului Pedagogic “Vasile Lupu” ca să nu mai puneţi copiii pe drumuri. Alocă de urgenţă o sumă de cel puţin 5 milioane de lei pentru ȋnceperea lucrărilor de consolidare, până vă lămuriţi dacă puteţi folosi bani din PNRR sau nu.
Adevărata “Românie Educată” a fost tot timpul sub ochii voştri, ȋn instituţii şi profesionişti cum găsiţi la Colegiul Pedagogic din Iaşi şi de care v-aţi bătut joc sistematic. #Ajunge!
