Pe 1 decembrie am fost la Bălţi, ȋn ceea ce este astăzi, prin grija ruşilor, Republica Moldova. Am participat la un concert superb de muzică populară patriotică, dedicat Zilei Unirii.
V-aţi aştepta ca Ambasada sau Consulatul să fi fost organizatorii. Nici vorbă.
Ştiţi cine au fost organizatorii? Episcopia de Bălţi şi Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălți. De fapt, doi oameni, doi patrioţi, Preasfințitul Antonie - Episcop de Bălți şi dirijorul Mihail Verhoveţchi, preşedintele asociaţiei respective.
Un eveniment organizat impecabil, cu artişti unul şi unul, cu mesaj direct şi curajos, cu peste 600 de participanţi, oameni simpli din Bălţi, cei care trebuie să ducă mesajul mai departe şi să reaprindă flacăra.
De cealaltă parte, dacă vă uitaţi pe pagina Ambasadei României la Chişinău veţi vedea că a participat, a participat şi a participat... De organizat, nimic. Participare la evenimente mărunte, organizate de instituţii locale, preluări din ţară de pe paginile Ministerului de Externe şi de pe pagina lui Klaus Iohannis. Ambasadorul nu se vede nicăieri, nu are niciun mesaj legat de actualitate. Totul pare despre trecut, pentru trecut, nişte fantome care nu fac nimic.
Singurii despre care ai putea crede că au mişcat ceva ȋn #Moldova, de 1 decembrie, au fost cei de la Consulatul din Bălţi. Au organizat o recepţie la care au invitat oficialităţi de mâna a treia din judeţul Buzău, au mai umplut cu ceva personal consular şi câţiva artişti invitaţi şi au ţinut discursuri plate despre trecut şi abstract. Consulul a bifat momentul cu o pseudo-declaraţie dată televiziunii române, pe care a citit-o de pe prompter (se vede după cum ȋşi plimbă ochii stânga-dreapta). Niciun mesaj curajos, niciun mesaj dătător de speranţă, nimic, 0.
Arătăm ca un stat fără cap, fără direcţie şi fără scop. Plutim purtaţi de valurile altora şi pare că nu avem nici cea mai mică intenţie de a pune mâna pe o vâslă ca să căpătăm şi noi direcţia noastră.
Se ȋntâmplă atât de multe lucruri ȋn jurul nostru care ne-ar putea fi favorabile, dar suntem conduşi de oameni lipsiţi de ambiţii, lipsiţi de creier, inimă şi curaj.
Suntem conduşi de nişte oameni pentru care reuşita maximă ȋn viaţă este că au ajuns ȋn acele funcţii ȋnalte pe care acum zac. Nici vorbă să fie preocupaţi de ceea ce lasă ȋn urmă, de moştenirea lor, de nişte fapte pe care să le povestească nepoţilor şi despre care să scrie alţii discursuri peste 104 ani.
Practic, o ȋnaltă faţă bisericească, Preasfințitul Antonie - Episcop de Bălți, reprezentant al Mitropoliei Basarabiei şi al Patriarhiei Române, a făcut mai mult pentru a reaprinde flacăra românismului, decât au făcut ambasadorul, consulii şi orice alt reprezentant al statului laic.
La finalul evenimentului m-am dus la PS Antonie şi i-am spus cât de plăcut surprins am fost să aud o ȋnaltă faţă bisericească vorbind atât de direct despre românism, despre unire şi să pronunţe fără ocolişuri “România Mare”.
Niciodată nu am avut vreo poziţionare politică publică faţă de biserică, religie sau credinţă. Despre credinţă am considerat mereu că ţine de intimitatea fiecăruia, iar politicienii care ȋşi flutură credinţa public, cu ostentaţie sunt impostori, falşi profeţi. Despre religie am considerat mereu că neutralitatea constituţională a statului nostru faţă de cultele religioase recunoscute este o dovadă de respect şi civilizaţie şi am susținut această neutralitate. Despre biserică, de-a lungul timpului am avut multe aprecieri interioare, atât pozitive, cât şi negative, dar m-am ferit să am poziţii publice. Am simţit pornirea de a critica de-a lungul timpului investiţiile ȋn mari edificii religioase mai mult decât ȋn oameni, dar de fiecare dată mă gândeam la rolul pe care l-a avut biserica ȋn menţinerea identităţii noastre de neam. Biserica a menţinut unitatea noastră religioasă şi lingvistică şi a jucat un rol fantastic ȋn menţinerea flăcării care a dus ȋn final la formarea naţiunii române. Pentru acest rol pe care l-a jucat ȋn istoria noastră nu am ȋndrăznit niciodată să critic public anumite stângăcii.
Astăzi, mai mult ca niciodată, văd cât de important este ȋncă rolul bisericii ȋn menţinerea vie a flăcării unităţii de neam. Am văzut cu ochii mei clerici care simt mai bine contextul şi sunt mai curajoşi şi mai asumaţi decât ȋnalţi reprezentanţi ai statului român. Am văzut preoţi care au construit de la 0 parohii ȋn diaspora şi ţin laolaltă comunităţile de români, mai bine decât orice ambasadă sau consulat. Preotese care organizează şcoli duminicale ȋn #Italia, ţin lecţii de limba română şi istoria românilor, ȋn lipsa unor şcoli şi cadre didactice ale statului român.
Un stat condus de oameni inteligenţi ar sprijini, astăzi, ȋnfiinţarea cât mai multor parohii peste hotare. Prioritatea numărul unu ar trebui să fie sprijinirea directă a Mitropoliei Basarabiei să preia toate parohiile aşa numitei Mitropolii a Chișinăului și a întregii Moldove. Care “ȋntreaga Moldovă”?
Nu vor exista ambasadori mai buni pentru retrezirea românismului peste #Prut decât preoţii. Moldova are o populaţie conservatoare, tradiţionalistă şi cu un grad ridicat de religiozitate. Astăzi, ȋn jur de 80% dintre parohiile din Republica Moldova se alfă sub jurisdicţia patriarhului Kirill al Moscovei, cel care a susţinut recent că ruşii care îşi sacrifică vieţile pe câmpul de luptă din #Ucraina ''îşi spală toate păcatele''.
Vreau să văd şi eu că la vârful acestui stat cineva gândeşte şi are o fărâmă de patriotism.