Opoziția funcționează și funcționează din ce în ce mai bine.
Am semnat astăzi, alături de colegii mei din Forța Dreptei și de parlamentari din #USR, sesizarea de neconstituționalitate pentru cele trei legi aiuristic numite ale „justiției”. În fapt, legea privind organizarea judiciară, legea privind Statutul judecătorilor şi procurorilor şi legea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), toate promovate de Ministrul Cătălin Predoiu și de actuala coaliție PSD-PNL, fără a accepta nici măcar un amendament din partea partidelor de opoziție.
De ce spun că sunt aiuristic numite ca „Legile Justiției”? Pentru că, la fel cum au procedat în nenumărate alte proiecte legislative, useliștii din actuala coaliție de guvernare au compromis un demers în esență necesar prin tot felul de articole care deformează grav înfăptuirea actului de justiție.
La fel ca în vremea lui Dragnea, sub paravanul unei așa-zise reforme a Justiției, actuala putere încearcă să scoată justiția din zona mecanismelor de control democratic. Vor vicia accesul liber la justiție al cetățenilor, vor face facultative hotărârile CCR și deciziile ICCJ și nu numai că nu vor obține ridicarea MCV, dar ne vor îndepărta și mai tare de acest obiectiv.
Așteptăm acum decizia Curții Constituționale, care, în condiții normale, ar trebui să fie evidentă, de declarare ca fiind neconstituționale aceste legi bolnave.
#ForțaDreptei
#PeDrumulCorect
#OameniDeBunăCredință
